24 de ani de independență: Economia Republicii Moldova, prin raportare la cea a României
Destrămarea URSS a dus la apariția unor state noi, provenite din fostele republici sovietice. Printre ele, s-a numărat, la 27 august 1991, și Republica Moldova.

Autoritatea Bancară Europeană (European Banking Authority, prescurtat EBA în lb. engleză) a emis o serie de reglementări pentru a asigura cerințele minime de securitate ale
Trecerea la moneda euro în anul 2015 „nu mai intră în discuţie”, dar încercarea de a respecta criteriile de aderare, inclusiv menţinerea deficitului bugetar sub
Liderii grupurilor politice din Parlamentul European, reuniţi în cadrul Conferinţei preşedinţilor la Strasbourg, au decis joi ca PE să-şi suspende cooperarea cu Consiliul UE în
Miza pe Delta Dunării, pe mănăstirile din Nordul Moldovei, pe promovarea muntelui şi a vieţii de la ţară – acestea ar fi calea ca România
„Exista unanimitate in sustinerea ideii ca libera circulatie a persoanelor este una dintre realizarile principale ale UE care trebuie pastrate. Pentru a o pastra, avem
Singurul avantaj major pe care ni l-a lasat regimul socialist a fost absenta datoriei externe. Astăzi datorăm 90 de miliarde de euro, iar partea statului din aceasta datorie e mai mica de o treime. Restul de bani i-am bagat preponderent in comert, creditare, imobiliare.