Ungaria / Proteste de stradă față de deschiderea universității chineze în Budapesta
Planul guvernului condus de Viktor Orban de a construi la Budapesta un campus pentru Universitatea Fudan din China, cu contractori chinezi și cu bani proveniți

Dr. Anthony Fauci (foto) solicită Chinei să pună la dispoziţie dosarele angajaţilor din laboratorul Wuhan. Expertul american crede că acestea ar putea oferi informaţii vitale
Preşedintele american Joe Biden a semnat, joi, un ordin executiv care interzice companiilor americane să investească în zeci de companii chineze care au legături cu
În ciuda tensiunilor recente între UE și China pe teme precum respectarea drepturilor omului și acordul bilateral de investiții, mai mulți miniștri europeni de externe
Președintele Xi Jinping a aprobat relaxarea politicii demografice, astfel încât fiecare cuplu va avea voie să aibă până la trei copii, față de doi, în
China va lua măsuri ferme împotriva activităţilor de minare de bitcoin şi a activităţilor de tranzacţionare, în încercarea de a elimina riscurile financiare, a anunţat
Investiţiile străine directe (FDI) în China au crescut în primele patru luni din acest an cu 38,6%, la 397,07 miliarde de yuani (61,55 miliarde de
Creșterea populației chineze în ultimul deceniu s-a diminuat la cel mai mic nivel înregistrat după 1950, obligând Beijingul să majoreze stimulentele acordate pentru încurajarea familiilor
Oamenii de știință chinezi au studiat în ultimii 6 ani cum pot fi manipulate bolile și virusurile, ”într-un mod nemaiîntâlnit până acum” – potrivit Daily
Miniştrii de Externe ai Celor Şapte – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite – îndeamnă Beijingul, într-un comunciat comun, în urma
China a suspendat dialogul economic strategic cu Australia pe termen nedefinit, Beijingul acuzând Canberra de ”mentalitate de Război Rece”, anunță DPA. Decizia intervine la scurt
Belgia a suferit marți un atac cibernetic major, care a afectat multe dintre instituțiile sale cheie, anunță Euractiv, care citează presa belgiană. Originea atacului este
Fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, consideră că Uniunea Europeană trebuie să fie „mai puțin naivă” în relația cu China și crede că „europenii
China sfidează ordinea mondială acţionând „mai represiv” şi „mai agresiv”, spune secretarul de stat american, Antony Blinken, într-un interviu pentru canalul CBS. „Ceea ce am
Premierul nipon, Yoshihide Suga, primul lider străin primit la Washington de către noua administrație a Statelor Unite, și președintele Joe Biden s-au angajat vineri să
China, a doua cea mai mare economie din lume, a înregistrat o creștere de aproape 20% din PIB în primul trimestru din 2021, pe fondul
Agențiile de informații americane încă nu știu „exact unde, când sau cum s-a transmis inițial virusul Covid-19” în China, dar rămân concentrate pe două teorii
Polonia s-a numărat printre destinațiile favorite ale investițiilor chineze în 2020, potrivit datelor anunțate de Institutul Economic Polonez (PIE), citate de Euractiv. Potrivit PIE, valoarea
Europarlamentarul ceh Jan Zahradil (foto) se confruntă cu o investigație formală legată de sponsorizări primite din partea Misiunii chineze în UE, anunță publicația olandeză Follow
Eforturile Chinei de anul trecut de a atrage capital străin au dat roade, investitori de la Londra și până la New York rotunjindu-și portofoliile cu