cfr

UPDATE: Negocierile s-au încheiat cu semnarea unui acord valabil până la încheierea Contractului Colectiv de Muncă. Se prevede păstrarea drepturilor esențiale, precum sporurile, acordarea bonurilor de masă și a ajutoarelor sociale. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a participat la...
22 martie, 2017
„În iunie 2016 a fost dată ordonanţa de urgenţă care, practic, a deblocat proiectele. Până atunci, pe şantiere nu se lucra nicăieri, sau se lucra foarte puţin, oricum, nu la cadenţă, şantierele erau oprite”, spune ministrul Transporturilor, într-un...
18 noiembrie, 2016
Aeroportul Internațional Otopeni Henri Coandă și Capitala vor fi legate, în 2018, de o cale ferată, distanța urmând să fie parcursă în numai 18 minute, a anunțat marți ministrul Transporturilor. Investiția totală a fost estimată la 88 de...
18 octombrie, 2016
Mangementul corporativ la companiile de stat rămâne o iluzie cât timp Consiliile de Administrație ale acestora vor fi umplute cu oameni recompensați politic, nu cu specialiști. Și astăzi găsim în aceste consilii persoane fără specializarea necesară misiunii încredințate...
14 aprilie, 2016
Ministrul Transporturilor Dan Costescu a anunțat miercuri că vor intra în restructurare companiile CNADNR, CFR și Metrorex, aflate în subordinea ministerului. „Principalele companii care investesc sub tutela Ministerului Transporturilor vor intra cu dată imediată într-un proces de restructurare....
9 decembrie, 2015
Companiile de stat active la finele anului trecut au înregistrat o cifră totală de afaceri de 33,7 miliarde de lei şi un profit net de 3,9 miliarde de lei. Pe de altă parte, rezultatul financiar din activitatea de...
15 octombrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: