cezar preda

„Eu sunt cu ghilimelele de rigoare prea bătrân în politică să nu-mi dau seama că această decizie a lui Mihai Răzvan Ungureanu nu ne ajută cu nimic pe noi acum, PDL şi nici dreapta. Noi suntem în alegeri...
30 mai, 2012
Guvernul a decis marţi, în şedinţă, alocarea sumei  650 milioane lei (aproximativ 150 de milioane de euro), pentru primăriile aflate în dificultate de plată şi pentru cofinanţarea unor proiecte cu bani europeni aflate în derulare. Decizia fusese luată...
3 aprilie, 2012
Liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că pentru situaţia în care se află acum PDL este responsabilă actuala conducere a partidului, în frunte cu preşedintele Emil Boc, dar că premierul Ungureanu...
28 martie, 2012
Dependent de motoarele unui lider puternic (Traian Băsescu) şi de infrastructura electorală moştenită la la PSD-ul lui Octav Cozmâncă (mare consumatoare de resurse), PDL rămâne pentru prima oară în scurta sa istorie fără amândouă. Pentru că aşa trebuie...
28 martie, 2012
PDL a trecut, marți, printr-o zi neagră, în care un primvicepreșdinte al conducerii centrale și un președinte de organizație județeană și-au anunțat demisiile din partid, nemulțumiți de politica de la centru. Un conflict făcut public ”pe surse” a...
28 martie, 2012
Deputatul PDL Cezar Preda a declarat luni că în prezent partidul a ajuns ”într-o situaţie de neimaginat”, întrucât „primarii sunt sufocaţi în datorii”, din cauza președintelui formațiunii politice, Emil Boc, relatează News In, citată de Realitatea.net. Liderul PDL...
26 martie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: