cercetare

Ministrul Cercetării pregătește “reorganizarea organismelor consultative” din subordine, o măsură ce riscă să anuleze „orice efort făcut în ultimul an de recredibilizare și de consolidare a comunității științifice românești“, avertizează rectorii celor mai mari patru universități din România și Asociația...
7 februarie, 2017
O echipă de cinci elevi ai unui liceu din Timișoara a câştigat finala virtuală a competiției Zero Robotics, organizată de NASA şi universitatea americană MIT. Ei au creat un cod pentru a mișca în timp real sfere de...
1 februarie, 2017
Asociația Ad Astra, a cercetătorilor români, cere Cabinetului Sorin Grindeanu respectarea programului de guvernare, potrivit căruia fondurile alocate Cercetării urmau să crească anual cu 30%. În pofida promisiunilor din program, Ministerului Cerectării și Inovării i-au fost alocate fonduri...
26 ianuarie, 2017
România s-a situat în 2015 pe penultimul loc între țările membre UE în ceea ce privește cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare ca pondere în PIB, cu mai puțin de o jumătate de procent, la o medie europeană trecută de două...
5 ianuarie, 2017
Comisia Europeană a prezentat miercuri un Plan de acțiune în domeniul apărării, cu măsuri pentru utilizarea mai eficientă de către statele membre a resurselor destinate unei capacități de apărare comune. Printre aceste măsuri figurează și instituirea unui Fond...
1 decembrie, 2016
Măgurele, un mic orășel din imediata vecinătate a Bucureștiului, va adăposti curând cel mai mare laser din lume. Guvernanți și locuitori speră că localitatea cu aproximativ 10.000 de locuitori și aspect rural va deveni peste câțiva ani Laser...
13 noiembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: