ce oltenia

Aflat în plină campanie de convingere a Comisiei Europene că planul său de restructurare este viabil, Complexul Energetic Oltenia a mandatat Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) să facă demersurile pentru obținerea unui credit sindicalizat, necesar pentru...
26 octombrie, 2021
Ministerul Energiei (ME) a transmis la Banca Europeană de Investiții (BEI) primele proiecte energetice, pentru aprobarea finanțării nerambursabile cu 492 de milioane de euro, prin Fondul pentru Modernizare al UE. Proiectele vizează investiția Transelectrica (TEL) într-o linie de...
15 septembrie, 2021
România și-a asumat o țintă de de producție de energie verde de 30,7% în total mix energie, dar „cu siguranță vom urma liniile de la nivelul UE, unde vedem că se vorbește de un nivel de 38 -40%...
27 mai, 2021
  Termenul realist de renunțare la producţia de energie pe bază de cărbune ar fi „probabil finalul acestui deceniu”, a declarat Daniel Burlan, președintele directoratului Complexului Energetic Oltenia, într-un interviu pentru Agerpres. CE Oltenia acoperă, în general, circa...
3 mai, 2021
În numai trei luni din 2021, s-au tranzacționat de 7 ori mai multe certificate verzi decât în întreg anul 2020, la Bursa Română de Mărfuri (BRM). Cauza principală este cererea foarte mare a companiilor energetice care trebuie să...
30 aprilie, 2021
Guvernul a aprobat încă un ajutor de stat pentru Complexul Energetic Oltenia, de peste 1,18 miliarde de lei (241,4 mil. euro), pentru ca al doilea cele mai mare producător de electricitate al României să poată cumpăra mare parte...
1 aprilie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: