catalin predoiu

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a emis marți un aviz negativ referitor la inițiativa legislativă ce prevede salvarea probelor obținute de SRI pe mandat de securitate națională, astfel încât acestea să poată fi folosite în instanță. Judecătoarea Lia...
16 decembrie, 2020
Desființarea Secției de investigarea a magistraților (SIIJ), consolidarea atribuțiilor președintelui țării în procedurile de numire și destituire a șefilor de parchete și limitarea dreptului procurorului superior de a infirma doar din motive de legalitate, nu și de temeinicie,...
30 septembrie, 2020
Parchetul European (EPPO) a solicitat României un număr cuprins între 20 și 30 de procurori delegați pentru investifarea dosarele de fraudare a fondurilor europene, însă Ministerul Justiției a anunțat că acceptă doar 10 procurori, conform unor surse guvernamentale...
16 septembrie, 2020
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a trimis o nouă scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, în care solicită Parlamentului, ”din perspectiva cooperării loiale”, transpunerea în legislaţia internă a unor directive şi regulamente europene cu relevanţă din perspectiva operaţionalizării Parchetului...
14 iulie, 2020
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, i-a demis marți pe directorul și directorul adjunct ai Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, unde a fost încarcerat bărbatul condamnat pe viață, care a incendiat o fata de 17 ani după ce a fost eliberat condiționat....
16 iunie, 2020
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, îi îndeamnă pe procurori să urmărească insistent banii din dosarele penale, pentru recuperarea sumelor obținute prin activități ilegale. Ministrul a explicat că întreaga Europă se constată o creştere a infracţiunilor cu privire la materialele...
20 mai, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: