cas

Societatea Academică din România (SAR) a obţinut de la ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, o sinteză a studiului de impact realizat în vederea adoptării unei legi de modificare a CAS. În esenţă, documentul este plin de statistici Eurostat,...
3 septembrie, 2014
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, de la Palatul Cotroceni, că România a intrat în recesiune „conform tuturor standardelor UE”. „România este singura ţară care are scădere economică de 1%. Aceste adevăruri nu mai pot fi acoperită de...
14 august, 2014
Contribuţia pentru asigurările de sănătate (CASS) ar putea creşte până la 14%, o discuţie în acest sens având loc cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, care au considerat că o astfel de măsură este „esenţială şi justificată”, a declarat...
28 iulie, 2014
Evaziunea fiscală a crescut în 2013 la 16% din PIB, faţă de 13,8%, în 2012, potrivit unei estimări a Consiliului Fiscal prezentate marţi de preşedintele instituţiei, Ionuţ Dumitru. „Spargerea evaziunii fiscale presupune toleranţă zero la acest flagel. Un...
15 iulie, 2014
Curtea Constituţională i-a răspuns premierului, care a acuzat marţi că instituţia întârzie publicarea motivării Deciziei privind Codul insolvenţei, ceea ce face ca statul să piardă bani prin care s-ar putea acoperi golurile provocate de reducerea CAS. Premierul Ponta...
17 iunie, 2014
Sistemul public de pensii va pierde anul acesta 1,12 miliarde de lei, prin reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS plătite de angajator, iar în anul 2017 – 7,184 miliarde de lei, potrivit proiectului de lege afişat pe...
16 iunie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: