Mugur Isărescu, despre cum se vede o criză prin ochii politicienilor
„Există o lecţie pentru politicieni: timpurile bune nu durează la nesfârşit şi există şi perioade de corecţii, şi vai de ăia care trebuie să facă

Aflat deja în zonă vulnerabilă din motive economice, leul a fost scos de pe traiectorie de șirul turbulențelor politice.
Nerezidenții au început să scoată banii investiți în România și să pună presiune pe curs.
Speculatorii au vândut titluri de stat sub 4,5 lei/euro și așteaptă să marcheze profiturile la un curs împins cât
Banca Nationala a gazduit recent o dezbatere referitoare la perspectiva de crestere economica in Romania, rolul politicii monetare si a cursului de schimb. Ca si
Executia bugetara pe primele 5 luni ale anului scoate in evidenta un deficit bugetar (ca procent din PIB) doar usor mai mic decat cel inregistrat in aceeasi
Economia şi societatea românească vor fi afectate în următoarele 12 luni de patru tendinţe majore: (1) accentuarea exportului de forţă de muncă, (2) lipsa capitalului
Premierul Victor Ponta şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au discutat luni la telefon despre situaţia din Grecia şi impactul asupra băncilor româneşti cu capital grecesc,