campanie electorala

Autoritățile publice nu se vor putea pronunța, în timpul campaniei electorale, asupra unei teme de referendum, reiese dintr-un proiect de Ordonanță de Urgență de monitorizare a legii referendumului, aflată pe masa Guvernului. De asemenea, potrivit proiectului, Guvernul este...
26 aprilie, 2019
Având la dispoziție mai puțin de 6 luni înainte de data alegerilor europene- care vor produce inclusiv schimbarea marilor decidenți de la vârful UE- cei care conduc campaniilor electorale ale familiilor politice europene au în față o misiune...
28 decembrie, 2018
Șomaj în jurul a 2,5%, până în 2025, și menținerea unui deficit 0, a promis Angela Merkel în deschiderea campaniei pentru alegerile federale din 24 septembrie, în care va obține, potrivit sondajelor, al patrulea mandat de cancelar al...
13 august, 2017
Campania pentru alegerile legislative anticipate de pe 8 iunie a început în mod oficial miercuri în Marea Britanie odată cu dizolvarea parlamentului. Evenimentul, potrivit Associated Press, a fost precedat de o vizită pe care  premierul Theresa May a...
3 mai, 2017
Din cauza campaniei electorale, Parlamentul actual nu se mai poate reuni pentru a desemna o nouă conducere a Autorităţii Electorale Permanente, a declarat luni la RFI preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (foto). Președintele AEP, Ana Maria Pătru, este...
21 noiembrie, 2016
Campania electorală pentru alegerile generale a început oficial pe 11 noiembrie, dar președinții principalelor partide- Liviu Dragnea (PSD), și Alina Gorghiu (PNL) – vorbesc deja de zile bune de ce vor face dacă vor câștiga alegerile. Aflate pe...
16 noiembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: