camera deputatilor

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea (PSD), a declarat, marți, că șeful statului, Traian Băsescu, trebuie să mai aștepte 20 de zile, după care poate convoca referendumul privind reducerea numărului de parlamentari și legislativul unicameral când dorește. Social-democratul a...
18 iunie, 2013
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat, marţi, că în perioada următoare relaţiile dintre Rusia şi România vor fi dinamizate. „Poate pentru mulţi pare neuzual numele expoziţiei, ‘Cu Rusia în suflet’, dar trebuie să vă spun că generaţii...
11 iunie, 2013
Deputaţii au reexaminat, marţi, la cererea preşedintelui Băsescu, Legea privind statutul cadrelor militare, adoptând, cu 302 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” şi 13 abţineri, raportul Comisiei de apărare care stabileşte că generalii pot rămâne în sistem până la 60...
26 martie, 2013
Miniştrii delegaţi au primit în subordine departamente cu personalitate juridică şi vor putea da ordine fără să mai aibă nevoie de delegare din partea miniştrilor şefi de portofolii, conform modificărilor aduse de Parlament ordonanţei de urgenţă pentru funcţionarea...
19 martie, 2013
Universitățile vor putea retrage diplomele de studii, inclusiv doctroale, în caz de plagiat, doar prin decizie a instanței de judecată, potrivit unui amendament introdus de Camera Deputaților la o ordonanță de modificare a Legii educației. Inițial, Legea educației...
7 martie, 2013
In opinia Senatului Romaniei, UE ar trebui sa analizeze posibilitatea acordarii de masuri compensatorii partilor afectate de Proiectul de Directiva privind produsele din tutun. Pana pe 4 martie, potrivit Tratatului de la Lisabona (TFEU), Parlamentele nationale au fost...
5 martie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: