camera deputatilor

Deputații din comisiile Juridică și Pentru drepturile omului au dat aviz favorabil, marți, proiectului de lege privind defăimarea socială, inițiat de președintele PSD Liviu Dragnea în 2015. La Comisia Juridică, a fost ridicat nivelul maxim al amenzii, la...
9 februarie, 2016
Ambasadorul Hans Klemm s-a întâlnit marți, la cererea sa, cu membrii Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților, cărora le-a prezentat o analiză a parteneriatului strategic dintre România și SUA. Diplomatul i-a asigurat pe deputații din comisie că...
8 decembrie, 2015
Raportul la proiectul de lege care interzice fumatul în spațiile publice închise urmează să fie rediscutat marţi în Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor. Dezbaterile asupra proiectului de lege se prelungesc ca urmare a introducerii unui amendament prin...
6 decembrie, 2015
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, miercuri, cu 14 voturi ”pentru”, patru ”împotrivă” şi trei abţineri cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz...
2 decembrie, 2015
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis, miercuri, să scoată de pe ordinea de zi a plenului proiectul de lege privind interzicerea fumatului în spațiile publice închise. Motivul amânării îl constituie o solicitare transmisă deputaților de la Comisia...
25 noiembrie, 2015
Salariile bugetarilor din administraţia publică ar urma să fie majorate cu 10%, începând cu luna decembrie a acestui an. Deputaţii PSD au introdus, marţi, un amendament în acest sens, la legea privind majorarea salariilor personalului din sistemul sanitar...
10 noiembrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: