cale ferata

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, vineri, suspendarea demarării primei faze a construcţiei liniei de cale ferată dintre Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, în urma unei plângeri formulate de omul de afaceri Ion Ţiriac şi alte...
12 octombrie, 2019
Nu mai puțin de 69 de ani au întârziat trenurile de marfă din România în 2018 – ruta feroviară fiind singura alternativă la transportul greu de mărfuri în lipsa autostrăzilor. Timpul de întârziere a crescut de 3,5 ori...
23 mai, 2019
Din cauza lipsei investițiilor în infrastructură, anual se repară capital doar 16 kilometri de cale ferată, deși se deteriorează 320, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Șova. “Creșterea investițiilor pentru reabilitarea căii ferate este absolut necesară. Am atras atenția,...
23 decembrie, 2018
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA scoate la licitaţie, pentru închiriere pe 4 ani, 1.079,9 km de cale ferată din infrastructura feroviară neinteroperabilă. Licitaţia publică cu strigare va fi organizată pe 21 iulie 2014, la Bursa Română...
16 iulie, 2014
România, prin Ministerul Transporturilor, primeşte 1,3 miliarde de euro pentru dezvoltarea de proiecte pe cele două coridoare care străbat România şi care fac parte din direcţiile de dezvoltare prioritare ale Uniunii Europene -Coridorul Rin-Dunăre şi Coridorul Orient/Est-mediteraneean, potrivit...
24 octombrie, 2013
Peste 1.000 km de cale ferată vor fi închişi, printr-o hotărâre adoptată miercuri de guvern, de e urma căreia CFR ar urma să obţină economii de 109 milioane de lei. Încă 1000 de km vor fi scoase la...
23 iunie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: