bvb

Consiliul de administrație al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a decis ca noul director general al  companiei care operează piața omonimă să fie Adrian Tănase, director de investiții al NN Pensii, și care a avut sub management circa...
28 noiembrie, 2017
Fuziunea dintre Bursa de Valori Bucureşti S.A. (BVB) şi Sibex urmează „să se întâmple în următoarele săptămâni, acum aşteptându-se ultimele decizii ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF)”. Fuziunea va fi urmată de relansarea pieţei de instrumente derivate, până...
6 august, 2017
Valoarea tranzacţiilor derulate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a crescut în iulie cu 186% faţă de iulie 2016, până la  1,3 miliarde lei (280 milioane euro), mai ales pe seama emisiunii de obligaţiuni ale Unicredit Bank, în...
3 august, 2017
România se află pe radarul investitorilor pentru că a părăsit apele tulburi ale evaluărilor scăzute și „s-a îmbarcat pe un transoceanic capabil să folosească vântul puternic în favoarea sa”, a declarat Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori...
20 mai, 2017
Indicii principalelor burse europene și-au temperat ritmul de scădere în prima parte a sesiunii de tranzacționare de joi, după ce au asimilat șocul convocării surprinzătoare de alegeri anticipate în Marea Britanie, dar tensiunile încă se acumulează. Operatorii de...
20 aprilie, 2017
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a lansat înscrierile pentru programul „Made in Romania: Liga BVB”, de îndrumare și de dezvoltare a afacerilor celor 15 companii care, odată selectate, vor fi susținute pentru a deveni „viitoarele motoare ale economiei...
7 februarie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: