bursa

Administratorii fondurilor de pensii au ajuns să dețină cumulat mari pachete de acțiuni la companii importante listate la Bursa de Valori București (BVB), precum băncile, companiile energetice, cele farmaceutice sau de servicii medicale. Astfel, pot influența anumite decizii...
13 decembrie, 2020
Piețele financiare au întâmpinat cu entuziasm debutul oficial al tranziției de putere la Casa Albă, iar marii jucători au amplificat și veștile bune de pe fronul vaccinurilor anti COVID-19, propulsând indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) peste pragul...
25 noiembrie, 2020
Din cele trei emisiuni de titluri de stat pentru populație din seria Fidelis, aflate în derulare în prezent, cea în euro a atras subscrieri de peste 64 de milioane de euro, cât celelalte două în lei împreună, potrivit...
17 noiembrie, 2020
UiPath ar fi inițiat discuții pentru angajarea unor bănci de investiții, în contextul în care compania urmează să se listeze la bursă în 2021, potrivit unor surse citate de Reuters. În urma Ofertei Publice Inițiale, compania fondată de...
22 septembrie, 2020
Guvernul Noii Zeelande a activat sistemele de securitate națională după ce activitatea Bursei a fost a fost blocată de atacuri cibernetice pentru a patra zi la rând. În acest moment, scrie The Guardian, autoritățile nu știu exact cine...
28 august, 2020
Au fost cumpărate titluri de stat de 2,04 miliarde de lei în cadrul emisiunilor pentru populaţie din cadrul programului Fidelis al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), potrivit notificării BT Capital Partners, lead managerul sindicatului de intermediere, trimisă la Bursa...
10 august, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: