bulgaria

Guvernul a aprobat marţi semnarea unui memorandum de înţelegere cu autorităţile bulgare pentru implementarea studiilor de fezabilitate privind construcţia a două noi poduri peste Dunăre, respectiv Silistra-Călăraşi şi Nikopol-Turnu Măgurele, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu...
21 octombrie, 2014
Echipa de experţi ai Comisiei Europene şi-a încheiat vineri misiunea de evaluare în cadrul Mecanismului special de monitorizare, după ce a discutat probleme cu reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul justiţiei şi ai societăţii civile. Experţii au discutat, în...
26 septembrie, 2014
Lipsa unui plan pentru rezolvarea situaţiei legate de Corpbank, a patra bancă din Bulgaria, va avea un efect asupra alegerilor de peste mai puţin de două săptămâni din ţara vecină, estimează analiştii bulgari citaţi. În plus, Comisia a...
25 septembrie, 2014
Bulgaria continuă pregătirile pentru construcţia gazoductului South Stream, deşi a comunicat oficial că a sistat lucrările la solicitarea Comisiei Europene. Comisia a arătat joi că a constatat, în urma imaginilor transmise de o televiziune din Bulgaria, că în...
22 august, 2014
Unul dintre experţii Ministerului Dezvoltării Regionale din Bulgaria a anunţat marţi, citat de agenţia Novinite, că lucrările unui al treilea pod peste Dunăre ar costa 200-270 de milioane de euro. Estimarea a fost făcută de compania românească Transproiect...
19 august, 2014
Compania bulgară de proiect a South Stream a operat o mărire de capital în ciuda dispoziţiilor contrare ale ministrului bulgar al Energiei, Vasil Shtonov. Potrivit unui comunicat de marţi al ministerului, citat de agenţia Novinite, capitalul social al...
19 august, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: