brexit

Ambasadorii UE au convenit vineri extinderea termenului pentru Brexit, dar nu au convenit asupra unei date noi, a anunțat Mina Andreeva, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit Reuters. Un alt oficial UE a precizat că decizia a...
26 octombrie, 2019
Este necesar ca Regatul Unit să desemneze un comisar european în cazul în care face parte în continuare din Uniunea Europeană după 31 octombrie, a declarat, joi, preşedintele-ales al Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, potrivit Reuters. Potrivit...
24 octombrie, 2019
Puncte cheie: La baza ordinii liberale globale au stat indiscutabil triumful democraţiei liberale asupra dictaturilor şi autoritarismului precum şi supremaţia Occidentului asupra restului lumii – politică, economică, tehnologică, militară, culturală şi morală. Acest triumf al paradigmei libertăţii a...
24 octombrie, 2019
Bruxelles-ul, scrie The Guardian, evită să se lase atras în drama politică desfășurată la Westminster (sediul Parlamentului britanic). Ambasadorii statelor UE, reuniți duminică dimineață, în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți (COREPER), au decis să ignore pe moment votul din...
20 octombrie, 2019
Boris Johnson a trimis la Bruxelles, după votul de sâmbătă din Camera Comunelor, trei scrisori oficiale, scrie The Guardian: în prima, nesemnată și considerată ca fiind din partea Parlamentului, cere amânarea ieșirii din UE până la 31 ianuarie...
20 octombrie, 2019
Parlamentul de la Londra a votat sâmbătă pentru amânarea ieșirea Marii Britanii din UE până după adoptarea legislației prin care s-ar implementa acest acord convenit cu Bruxellesul. Efectul – premierul Boris Johnson, obligat  ceară Uniunii Europene amânarea Brexitului...
19 octombrie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: