boris johnson

Prim-ministrul Marii Britanii a transmis miercuri președintelui Comisiei Europene propunerea-alternativă de deblocare a impasului Brexit, Boris Johnson insistând în scrisoarea către Jean Claude Juncker că Regatul dorește să iasă din Uniunea Vamală europeană la data fixată pentru Brexit-...
3 octombrie, 2019
Premierul britanic Boris Johnson a anunțat miercuri că a transmis UE ”un compromis din partea Regatului Unit” şi a cerut blocului comunitar ”să facă un compromis la rândul său”. El a precizat că propunerile sale exclud controalele la...
2 octombrie, 2019
Organizarea unui al doilea referendum privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea fi singura soluție pentru impasul în care au ajuns discuțiile referitoare la Brexit, a declarat vineri fostul premier David Cameron, într-un interviu preluat de...
15 septembrie, 2019
Angela Merkel a evidenţiat pericolul economic reprezentat de Marea Britanie dacă i se permite să devină un „Singapore-pe-Tamisa”, cu impozite mici şi cu reglementări puţine, care nu respectă standardele sociale şi de mediu ale UE. În convorbirile avute...
13 septembrie, 2019
Consilierii lui Boris Johnson au stabilit în week-end o strategie prin care să oprească o nouă amânare de trei luni a Brexit: prim-ministrul Boris Johnson ar urma să ceară Consiliului European o cerere de prelungire a Articolului 50,...
9 septembrie, 2019
Ministrul britanic al Muncii, Amber Rudd (foto), și-a anunțat demisia din Cabinet și îl acuză pe premierul Boris Johnson de „atac la decență la democrație” și „vandalism politic”, precizând că nu poate sta fără reacție în vreme ce...
8 septembrie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: