Fostul director CFR Marfă din guvernarea Boc, numit director la CFR SA
Noul Consiliu de Administrație al CFR SA l-a numit în funcția de diorector general al companiei pe George Micu, fost director al CFR Marfă din

Sucursala din România a bank of Cyprus va avea suspendată activitatea încă două săptămâni, începând de luni, a precizat duminică instituția financiară cipriotă. Acționarii Bank
Sucursala din România a Bank of Cyprus și-a suspendat operațiunile bancare începând de luni, timp de o săptămână, în urma unei decizii a Băncii Centrale
Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) conta în anul 2012 pe venituri de 69 de milioane de euro din vânzarea imobilelor RAAPPS, însă
Unul dintre candidaţii la şefia PDL, Elena Udrea, a declarat la alegerile prezidenţiale din 2014 partidul ar putea să sprijine drept candidat, printre alţii, pe
Senatorii PNL Bihor Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea declară că Guvernul Ponta face aceeaşi greşeală pe care au făcut-o guvernele PDL, respectiv lucrează „dictatorial” şi