bilant

Trei jandarmi se află în stare gravă, după ce au fost la manifestaţiile care au avut loc sâmbătă în Piaţa Universităţii din Capitală, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea. „Jandarmeria regretă evenimentele de...
15 ianuarie, 2012
Poate cea mai discretă dezbatere. Steaua sub care încearcă să pornească discuţiile pe Strategia (noua) Anticorupţie e pitică şi roşie. Chiar şi în cazul că s-ar urni lucrurile – de la clasa politică, la societatea civilă şi la...
10 octombrie, 2011
La ieşirea (încă neconfirmată) din recesiune, bilanţul arată că suntem departe de colapsul Greciei, dar si de prosperitatea din 2007-2008.
29 iunie, 2011
Preşedintele Traian Băsescu a cerut, miercuri, Serviciului Român de Informaţi să prioritizeze în continuare chestiunile legate de siguranţa energetică, securitatea alimentară, nucleară şi sanitară ale României. ”O prioritare rămâne în continuare siguranţa energetică şi eventuale vulnerabilităţi din punctul...
23 martie, 2011
Preşedintele Traian Băsescu s-a exprimat, luni, pentru introducerea dreptului procurorilor de a pune sechestru pe bunurile celui pe care îl suspectează de ilegalităţi, încă din prima fază a anchetei. Prezent la bilanţul Ministerului Public, şeful statului a solicitat,...
7 martie, 2011

Corupţia ia închisoare cu suspendare. De unde porneşte Strategia Anticorupţie

Poate cea mai discretă dezbatere. Steaua sub care încearcă să pornească discuţiile pe Strategia (noua) Anticorupţie e pitică şi roşie. Chiar şi în cazul că s-ar urni lucrurile – de la clasa politică, la societatea civilă şi la cetăţeanul de rând – mai rămâne marele hop al Justiţiei.Asta pentru că în România, corupţia se bucură de-o clemenţă mai mare decât au parte delictele de drept comun.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: