Merkel presează pentru modificarea Tratatului UE
Cancelarul german Angela Merkel încearcă să accelereze reforma Tratatului Uniunii Europene şi doreşte ca toate cele 27 de state membre ale UE să o aprobe

„Mă bucură aprecierile pozitive ale guvernului german la modul în care ţara a reuşit să restabilească obiectivele macroeconomice. Ne menţinem obiectivul de a intra în
Liderii europeni amână pentru miercuri deciziile importante referitoare la stoparea crizei datoriilor suverane pentru a oferi timp cancelarului Germaniei, Agela Merkel, să-şi asigure sprijinul în
Uniunea Europeană a înregistrat un deficit de cint curent de 35,2 miliarde de euro în cel de-al doilea trimestru al acestui an, în creştere faţă
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel au decis, duminică, la Berlin, să ia măsuri pentru recalitalizarea băncilor europene, francezul ridicând, însă, şi
Şefi de companii şi asociaţii de afaceri din Germania au vizitat deja Libia, în căutarea de profituri din reconstrucţia ţării, deşi autorităţile de la Berlin