bce

Moneda euro a atins săptămâna trecută cel mai ridicat nivel de după luna noiembrie 2011. Aprecierea monedei unice este stimulată de deprecierea dolarului în condițiile în care piețele financiare nu se așteaptă ca Rezerva federală americană să-și reducă...
30 octombrie, 2013
Liderii UE au reafirmat, vineri, că vor ajunge până la sfârşitul anului la un acord referitor la modul în care vor fi tratate băncile cu probleme financiare, înţelegerea fiind necesară înainte ca Banca Centrală Europeană (BCE) să preia...
25 octombrie, 2013
Creditarea din zona euro către companiile nefinanciare şi către populaţie a scăzut în august cu 2%, cel mai abrupt declin de la formarea blocului monetar în 1999, potrivit datelor prezentate joi de BCE. Este a 16-a scădere lunară...
26 septembrie, 2013
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat un amendament al Băncii Naționale a României care menţionează posibilitatea transferului unor prerogative ale BNR către Banca Centrală Europeană şi trecerea la moneda euro. Prin amendamentul BNR, susținut de Forumul Constituțional,...
17 iunie, 2013
Curtea Constituțională din Germania examinează marți și miercuri mecanismul de salvare pentru zona euro, dar și planul anticriză al Băncii Central Europene, pe fondul acuzațiilor că programul de achiziții de obligațiuni al BCE este o schemă ilegală pentru...
11 iunie, 2013
Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a redus estimările privind creşterea economică care va fi înregistrată în acest an de zona euro, dar le-a îmbunătăţit pe cele pentru 2014, potrivit cifrelor prezentate joi de preşedintele BCE, Mario Draghi (foto). BCE...
6 iunie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: