basescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că esenţiale pentru România, ca obiective pe termen mediu şi lung, sunt procesele de modernizare a statului şi cele de reformă a marilor companii de stat, susținând că în ceea ce priveşte...
19 iunie, 2012
Președintele interimar al PDL, Emil Boc, a apreciat, vineri, că fostul prim-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu nu este adversarul democrat-liberalilor, în condițiile în care proiectul lui politic este tot de dreapta. ”Domnul Răzvan Ungureanu are un proiect politic tot de...
15 iunie, 2012
Preşedintele Traian l-a numit joi pe Sebastian Lăzăroiu în funcţia de consilier prezidenţial în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, potrivit Mediafax. Pe 28 aprilie 2011, Băsescu îl eliberase din funcţia de consilier prezidenţial a lui Sebastian Lăzăroiu, prin acordul părţilor....
14 iunie, 2012
Declarația adoptată marți de Parlamentul României, potrivit căreia premierul ar trebui să meargă la Consiliul European în locul președintelui, nu are efect juridic, acesta fiind punctul slab al documentului, a declarat, miercuri, la RFI România, senatorul UDMR Gyorgy...
13 iunie, 2012
Guvernul consideră că este constituţional şi funcţional ca România să fie reprezentată de către primul-ministru la şedinţele Consiliului European la care sunt discutate teme economice şi de către preşedintele ţării doar la reuniunile dedicate problemelor de politică externă...
12 iunie, 2012
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, după mitingul USL de la Romexpo, că în opinia sa, la Consiliul European va participa, din partea României, cine va decide Parlamentul, în funcţie de agenda reuniunii. „Cine va decide Parlamentul, în...
7 iunie, 2012

Emil Boc: Domnul Ungureanu nu e adversarul PDL

Președintele interimar al PDL, Emil Boc, a apreciat, vineri, că fostul prim-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu nu este adversarul democrat-liberalilor, în condițiile în care proiectul lui politic

Emil Boc: Domnul Ungureanu nu e adversarul PDL

Președintele interimar al PDL, Emil Boc, a apreciat, vineri, că fostul prim-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu nu este adversarul democrat-liberalilor, în condițiile în care proiectul lui politic

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: