Dan Diaconescu: Îl somez pe Victor Ponta să-mi dea acțiunile de la Oltchim
„Îl somez pe primul-ministru Victor Ponta să semneze contractul de privatizare, au mai rămas nouă zile în care poate semna – să nu mai folosească

Circa 150 de asociaţii, instituţii publice şi firme care derulează proiecte cu fonduri europene în POSDRU cer premierului Victor Ponta şi altor oficiali implicaţi în
Guvernul a decis, marți, suplimentarea bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2012 cu 343,5 milioane de lei, pentru majorarea cheltuielilor. Potrivit hotărîrii de guvern, se majorează
Guvernul a decis, marți, realocarea sumei de 11,2 milioane de lei pentru organizarea și desfășurarea recensământului populației și al locuințelor început în anul 2011, de
Deprecierea leului din ultima perioadă a fost „rezonabilă” dacă sunt avute în vedere tensiunile politice interne, dar scăderea depăşeşte fundamentele economice, chiar dacă România are
Noul proiect al Legii Sănătății aduce o flexibilitate nemaiîntâlnită până în prezent în finanțarea activității medicale publice. Spitalele publice nu vor mai avea caracter de