banca nationala

România aratat trei ținte asumate în acordul cu Fondul Monetar Internațional și a solicitat prelungirea cu trei luni a actualei înțelegeri, a anunțat, marți, șefiul misiunii FMI, Erik de Vrijer. ”Au fost câteva eşecuri în atingerea unor ţinte...
29 ianuarie, 2013
Masa monetară în sens larg (M3) a fost de 220.767,2 milioane lei, la sfârşitul lunii noiembrie 2012 , a informat, vineri, Banca Națională, printr-un comunicat de presă. Faţă de luna octombrie 2012, masa monetară a crescut cu 0,1...
28 decembrie, 2012
Inflația din ultimii patru ani și evoluția masei monetare nu pot fi puse în legătură directă, potrivit datelor publice ale Băncii Naționale. Teoria clasică recomanda, pe mai mulți ani de zile, acomodarea între cantitatea de bani și majorarea...
19 noiembrie, 2012
România are nevoie de o perioadă de 20-30 de ani pentru aderarea la zona euro din perspectiva convergenţei reale, însă din punct de vedere nominal este nevoie de doar câţiva ani, a declarat marţi Ionuţ Dumitru, economistul şef...
6 noiembrie, 2012
Plenul Senatului a respins, luni, o Ordonanţă de urgenţă prin care Banca Naţională a României renunţa la soluţionarea litigiilor dintre utilizatorii şi prestatorii serviciilor de plată, iar diferendele urmau să fie aplanate pe cale amiabilă prin procedura medierii....
24 septembrie, 2012
Referinţa BNR pentru euro a coborât marţi cu 3,62 bani, la 4,5378 lei/euro, ajungând astfel la nivelul minim din ultimele aproape 4 săptămâni, iar potrivit dealerilor aprecierea puternică a fost susţinută de intervenţiile indirecte ale băncii centrale, relatează...
7 august, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: