BCE va primi rolul de lider suprem al uniunii bancare europene din 2014
Banca Centrală Europeană va superviza cele mai mari bănci europene începând cu mijlocul anului 2013, potrivit propunerii Comisiei Europene de creare a unei uniuni bancare

Președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, urmează să prezinte programul de trecere în responsabilitatea Băncii Centrale Europene a unei părți importante din supravegherea pentru toate
Judecătorii germani iau în considerare posibilitatea de a amâna verdictul asupra Fondului de salvare al UE, de 500 de miliarde de euro, după ce un
Euro este ireversibil, iar Banca Centrală Europeană (BCE) nu are vreun tabu când este vorba să îl protejeze, inclusiv în reanalizarea unei opinii referitoare la
Statele din zona euro trebuie să cedeze mai multă suveranitate, pentru a rezolva problemele financiare, iar fondul permanent de împrumut s-ar putea transforma într-o autoritate
Desi au existat incercari de a prezice cu exactitate cand ar putea exploda zona euro, nu cred ca cineva poate spune sigur daca si in