No free lunch / Fostul șef FBI, Louis Freeh – avocatul lui Puiu Popoviciu – acuză justiția română
Avocatul angajat de Puiu Popoviciu, fostul șef FBI Louis Freeh, acuză sentința prin care clientul său a fost condamnat la șapte ani de închisoare că

În vreme ce principalele formațiuni parlamentare luptă pe mai multe fronturi să își impună favoriții în fruntea televiziunii publice, la TVR s-a reîntors, de miercuri,
Fostul premier Adrian Năstase, care a primit anul acesta a doua condamnare cu executare, a fost exclus, luni, din Baroul Bucureşti, pe temeiul nedemnităţii profesionale,
Consiliul Baroului Bucureşti a decis, luni, că Adrian Năstase poate rămâne avocat, deoarece faptele care au stat la baza condamnării fostului premier nu au afectat
Avocatul lui Ovidiu Silaghi, Gabriel Albu, a declarat joi că a depus o plângere împotriva măsurii procurorilor anticorupţie de începere a urmăririi penale faţă de
Ministerul Justiției a dat aviz negativ proiectului de lege privind demararea exploatării aurifere de la Roșia Montană, adoptat de Guvern și transmis la Parlament, pe