arestare preventiva

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, susţine, într-un comunicat transmis prin intermediul avocatului său, că DNA îl acuză că s-ar sustrage urmăririi penale şi că a cerut arestarea sa preventivă, deşi el a fost operat şi se află...
17 iunie, 2014
Dan Adamescu a primit vineri mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că le-a dat mită unor magistraţi pentru a-l favoriza în dosare de insolvenţă. Decizia nu este definitivă şi poate...
6 iunie, 2014
Horea Uioreanu „nu a conştientizat nici în faţa instanţei gravitatea faptelor, considerând aproape normal şi legal să primească sume importante de bani pentru partid pe care să le folosească în interes personal”, au explicat judecătorii în motivarea arestării...
3 iunie, 2014
Senatorii au respins luni, cu 104 voturi „împotrivă” şi 15 voturi „pentru”, cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Marius Isăilă, pe care procurorii DNA îl acuză de trafic de influență în formă continuată și instigare la...
2 iunie, 2014
Deputaţii au votat marţi împotriva ridicării imunităţii lui Florin Popescu, pe care DNA îl acuză că şi-a folosit influenţa pentru a obţine între 60 şi 80 de tone de pui pe care le-ar fi distribuit ca mită electorală...
27 mai, 2014
Omul de afaceri Dinel Staicu (foto) a oferit 1,5 milioane de euro pentru mituirea a trei judecători de la Curtea de Apel București, 1 milion de euro cerând numai judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Secția I Penală a...
12 august, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: