aprobare

Vaccinul anti-Covid produs de compania americană Moderna a fost aprobat miercuri de Agenția Europeană a Medicamentului. Comisia Europeană a semnat în noiembrie un contract pentru achiziționarea inițială a 80 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre...
6 ianuarie, 2021
Eutanasierea va fi legalizată în Noua Zeelandă, după ce rezultatele preliminare ale referendumului arată că 65,2% dintre votanţi au susţinut ca End of Life Choice Act 2019 să devină lege. Pentru ca a fi legalizată era nevoie de...
30 octombrie, 2020
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de garanții românească în valoare de 103 milioane de euro (aproximativ 500 de milioane de lei) pentru sprijinirea pieței asigurărilor de credite comerciale în...
16 octombrie, 2020
Comisia Europeană (CE) a aprobat necondiţionat, conform reglementărilor UE privind fuziunile, achiziţionarea Central European Media Enterprises (CME, care deține postul românesc ProTV) de către fondul de investiții PPF Group NV (PPF), controlat de miliardarul ceh Petr Kellner. Executivul...
8 octombrie, 2020
Miniștrii de Finanțe ai statelor membre UE (Ecofin) au aprobat marți proiectul prin care se înființează Fondul european de revenire economică în ciuda îngrijorărilor care persistă în legătură cu faptul că verificările legate de modul în care sunt...
6 octombrie, 2020
Comisia Europeană a aprobat proiectul Spitalului Regional Craiova, anunță un comunicat al Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Este cel de-al treilea spital regional pentru care Comisia Europeană a aprobat finanțarea, după spitalele regionale de la Iași și...
24 iulie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: