Acțiunile Antiobiotice urcă cu peste 9% după anunțul privind includerea în indicii MSCI
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (ATB), una dintre companiile cu cele mai mari creşteri de anul acesta de la Bursa de Valori București, înregistra o

Este nevoie de investiții pentru descoperirea unor antibiotice eficiente, iar pandemiei de Covid-19 oferă câteva lecții utile despre mobilizare la nivel global pentru a combate
România este lider detașat în UE la ponderea cazurilor de bacterii rezistente la antibiotice, conform Raportului pentru 2018 al Centrului European pentru Controlul Bolilor (ECDC).
România ocupă locul 2 în topul țărilor din Europa care utilizează irațional antibiotice. În acest context, Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România trage un semnal
În România, se cunoaște mai puțin faptul că antibioticele administrate atunci când nu sunt necesare le scade eficiența ulterioră. 15% din românii (față de 7%
Peste 50% dintre antibioticele utilizate în România nu sunt recomandate pe baza unor analize microbiologice care să dovedească necesitatea și eficiența administrării lor, estimeză Colegiul