anpc

De la jumătatea lunii martie, meniurile cantinelor, restaurantelor și fast-food-urilor trebuie să conțină toate ingredientele folosite pentru prepararea mâncărurilor, cantitatea acestora, dar și valorile nutriționale, a anunțat, joi, șeful ANPC, Horia Constantinescu, în cadrul unei conferințe de presă....
26 ianuarie, 2023
Procurorii DNA efectuează miercuri percheziţii la o instituţie publică din municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2018 – 2022. Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că descinderile au loc la...
19 octombrie, 2022
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate începând din 15 iunie 2022 până în prezent, a informat, marți seara, ANPC într-un comunicat. Acțiunea de control a...
5 octombrie, 2022
Compania Blue Air a fost amendată cu 2 milioane de euro, anunţă ANPC. Motivul: în decurs de un an, compania a anulat 11.289 de zboruri (respectiv 178.405 rezervări) pentru care s-au făcut plăţi în valoare toatală de peste...
14 iulie, 2022
Turiştii pot solicita despăgubiri până la 600 de euro pentru un zbor anulat, conform reglementărilor europene UE EC 261, chiar dacă operatorul aerian a asigurat un zbor alternativ. Dacă operatorul  de la care au fost cumpărate biletele, se...
18 iunie, 2022
Un proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere de Consiliul Concurenței stabilește care sunt operațiunile care vor fi incriminate ca speculative și modul în care vor fi identificate și sancționate. Sunt trei categorii principale: prețuri nejustificat de...
9 mai, 2022

Percheziții DNA la sediul central ANPC

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziţii la o instituţie publică din municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2018

Percheziții DNA la sediul central ANPC

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziţii la o instituţie publică din municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: