Experți Deloitte: Predictibilitatea mediului fiscal rămâne incertă și în 2020
Stabilitatea fiscală la care pare că asistăm de la începutul acestui an poate fi relativă, având în vedere faptul că legiuitorul amână adoptarea schimbărilor solicitate

Grupul de lucru interministerial coordonat de Ministerul Justiției a ajuns la concluzii preliminare legate de Secția specială de investigare a magistraților. ”Sunt două concluzii destul
Ultima analiză APIA a pieței auto din România arată că, deși ritmul de creștere al vânzărilor s-a temperat în ultimele 2 luni, evoluția la 7
Procurorii Serviciului de Îndrumare şi Control din Parchetul General au stabilit, în urma controlului făcut la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal şi DIICOT –
Numărul locuitorilor de 65 de ani și peste din orașe a crescut cu 51% în ultimii 20 de ani, depășind 1 milion în 2018. În
Un număr de 42 de dosare, cu 335 inculpați, ar trebui să fe rejudecate, dacă Executivul va adopta proiectul de OUG ce va permite contestarea