Parlamentul a votat reducerea CAS şi legile de amnistiere fiscală a peste 100.000 de persoane
Camera Deputaţilor, for decizional, a aprobat marţi o serie de măsuri ce vor amnistia fiscal aproximativ 100.000 de persoane – 20.000 de mame, peste 50.000

Senatorii au extins, luni seară, amnistierea fiscală de la personalul din învăţământ la toţi bugetarii care au obţinut venituri de natură salarială constatate a fi
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor, acte
Ministerul Muncii a publicat marţi pe site-ul instituţiei proiectul de lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii- o amnistie fiscală
O amnistie fiscală pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, ”din cauza
Prima şedinţă a noului guvern la palatul Victoria, prima zi în Parlament cu noua majoritate. Guvernul Victor Ponta a adoptat, marţi, în prima şedinţă, scrisoarea