ambasada

  Duminică seară, cu câteva minute înaintea închiderii urnelor, la intrarea pe Rue de l’Exposition, unde se află sediul Ambasadei României la Paris şi cel al Institutului Cultural Român se aflau câteva sute de persoane care au stat...
3 noiembrie, 2014
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, şi-a început marţi oficial mandatul la Bucureşti, după prezentarea scrisorilor de acreditare la Palatul Cotroceni. Diplomatul britanic s-a arătat încântat că această ceremonie a avut loc chiar în săptămâna în care...
2 septembrie, 2014
Preşedintele bolivian Evo Morales , plecat de la Moscova pentru a se întoarce acasă, a fost nevoit să aterizeze la Viena, după ce Franţa, Portugalia şi Italia au refuzat să autorizeze survolul spaţiului lor aerian, de teamă că...
3 iulie, 2013
Ambasada SUA își exprimă mulțumirea că ministrul interimar al Justiției, premierul Victor Ponta, a făcut propunerile pentru funcțiile de conducere ale Parchetului. ”Suntem mulțumiți să vedem că s-au făcut nominalizări, iar procesul consultativ poate merge de acum mai...
5 aprilie, 2013
Ambasada Germaniei la Bucureşti a invocat, marți, trei motive pentru care această țară respinge momentan aderarea României la spațiul Schengen, referitoare la justiție, statul de drept și siguranța frontierelor. „Aderarea integrală a României şi a Bulgariei la spaţiul...
5 martie, 2013
Cetățeanul român care fusese luat ostatic de o grupare teroristă, în Algeria, a fost eliberat, fiind luat în custodie de Ambasadei României la Alger, a precizat, vineri, Ministerul Afacerilor Externe. „La acest moment, Ministerul Afacerilor Externe confirmă eliberarea...
18 ianuarie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: