amanare

Consultările cu mediul de afaceri au convins Ministerul Finanțelor Publice (MFP) doar amânarea aplicării ogbligatorii a mecanismului plății defalcate a TVA,de la 1 ianuarie 2018, față de 1 octombrie 2017, potrivit unui comunicat al MFP. Măsura fusese anunțată...
19 august, 2017
Legea Vaccinării, care introduce amenzi pentru părinții care nu-și imunizează copiii, nu poate fi adoptată în ședința de vineri a Guvernului, deoarece nu au fost au fost emise toate avizele necesare. Reamintim că ședința de joi s-a amânat...
6 august, 2017
Şedinţa de Guvern de joi, în care ar fi trebuit să fie discutată, printre altele, şi Ordonanţa de Urgenţă prin care să se modifice modul de calcul al pensiilor militare, a fost amânată, potrivit unor surse oficiale citate...
3 august, 2017
Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor programată miercuri, la ora 11.00, s-a anulat, urmând a fi reprogramată pentru o dată care va fi comunicată ulterior, potrivit unui mesaj transmis parlamentarilor de către secretarul general. Decizia pune guvernul în...
1 august, 2017
Autoritățile de la Chișinău au anunțat amânarea cu câteva luni a Oficiului de legătură al NATO, fără să spună despre ce perioadă ar putea fi vorba de data aceasta. Explicația oficială pentru această nouă amânare este neterminarea lucrărilor...
28 iunie, 2017
Şedinţa Executivului se amână până joi, când ”premierul este convins că toţi miniştrii vor fi prezenţi la şedinţă”, a anunţat marți purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu. Anunţul purtătorului de cuvânt al Guvernului vine în contextul în...
20 iunie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: