Senatul a respins ordonanța prin care Guvernul a amânat dublarea alocației pentru copii
Senatul a respins, luni, proiectul de ordonanță de urgență al Guvernului prin care dublarea alocațiilor pentru copii a fost amânată până la 1 august. Potrivit

Premierul Ludovic Orban a anunțat vineri, după discuția cu președintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni, că ia în calcul prorogarea termenului la care vor
Camera Deputaţilor- for decizional- a adoptat miercuri proiectul de lege iniţiat de PSD privind dublarea alocaţiilor pentru copii. Începând din 2020, aceste alocații ajung la
Executivul a adoptat marți OUG pentru creșterea alocației copiilor, începând cu 1 martie 2019, de la 84 la 150 de lei. Măsura a fost cuprinsă
Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva Austriei din cauza noii legislaţii care prevede că familiile cu copii care locuiesc în alt stat membru
UPDATE 15.26: Plenul Camerei Deputaților a votat, în calitate de for decizional, majorarea alocațiilor pentru copii de la 42 la 84 lei. Amendamentul a fost