Guvernul Norvegiei forțează retailerii să scadă prețurile la alimente
Câteva dintre cele mai importante magazine cu produse alimentare din Norvegia au revenit joi asupra creșterilor de prețuri, operate la 1 februarie, după reacția dură

Marii fermieri și companiile din sectorul alimentar ar putea suferi pierderi de până la un sfert din valoarea lor de piaţă până în 2030, dacă
Inflație record în zona euro la nivelul lunii iunie – potrivit unor date Eurostat: maximumul istoric de 8,6% l-a depășit pe cel de la nivelul
Guvernele din Europa Centrală și de Est se străduiesc să prevină revolte sociale prin improvizarea unor soluții la scumpirea accentuată a alimentelor. În timp ce
Comisia Europeană a autorizat vineri introducerea pe piaţă a unei a doua insecte, Locusta migratoria (lăcusta călătoare), ca aliment nou. Prima insectă autorizată pentru consum
Tendinţa de creştere globală a preţurilor alimentelor, care stimulează inflaţia şi afectează consumatorii din întreaga lume, nu dă semne de încetinire, informează Bloomberg. Indicele global