alegeri europene

Secţiile de vot din Marea Britanie şi Olanda s-au deschis joi pentru alegerile europarlamentare care se desfăşoară, în perioada 22-25 mai, în toate cele 28 de state ale Uniunii. Alegerile din acest an pentru Parlamentul European stau sub...
22 mai, 2014
Numele şefului FMI, Christine Lagarde, este din ce în ce mai vehiculat în contextul Summit-ului special UE, care va fi organizat la două zile după alegerile europene, transmite EurActiv citând surse diplomatice. Liderii Uniunii Europene se vor reuni...
21 mai, 2014
Curtea Supremă din Grecia a decis că nartidul neo-nazist Zorii Aurii poate participa la alegerile europarlamentare, informează AFP. Această decizie a fost luată în ciuda unor anchete penale care au loc şi vizează partidul, în condiţiile în care...
12 mai, 2014
Afișele electorale ne invită să fim mândri că suntem români, ne asigură că ne este adusă Europa în fiecare casă și suntem îndemnați să susținem EuroCampionii. Altele ne promit că ridică România și ne cer să-i schimbăm pe...
9 mai, 2014
Trei din cinci europeni nu sunt deloc sau sunt doar puţin interesaţi de alegerile europene, în pofida eforturilor făcute de autorităţile naţionale pentru a-i convinge pe alegători că scrutinul pentru Parlamentul European contează, arată un sondaj realizat de...
9 mai, 2014
Patru dintre cei cei cinci candidaţi la preşedinţia Comisiei Europene s-au înfruntat luni seara în prima dezbatere televizată organizată la Universitatea din Maastricht. Jean-Claude Juncker (PPE), Matin Schuly (SD), Guy Verhofstadt (ALDE) şi Ska Keller (Verzi) au răspuns,...
29 aprilie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: