Kyriakos Mitsotakis este noul premier al Greciei
Liderul formaţiunii conservatoare Noua Democraţie, Kyriakos Mitsotakis (foto), a depus luni jurământul şi a preluat funcţia de prim-ministru al Greciei în cadrul unei ceremonii desfăşurate

Majoritatea cetățenilor germani susțin organizarea de alegeri anticipate și desființarea ”marii coaliții” dintre conservatorii Angelei Merkel și socialiștii. Potrivit unui sondaj YouGov publicat joi în
Parlamentul israelian (Knesset) s-a dizolvat miercuri seara, la mai puţin de două luni după ce a fost ales, iar alegătorii urmează să fie chemaţi din
UPDATE: Moțiune de cenzură, luni Președintele Parlamentului Austriei a stabilit pentru luni, 27 mai, data votului unei moțiuni de cenzură împotriva cancelarului Sebastian Kurz, slăbit
Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a anunțat duminică, după o rundă de consultări cu cancelarul Sebastian Kurz, organizarea alegerilor legislative anticipate în septembrie. „Pledez
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat, sâmbătă seară, că rupe coaliţia guvernamentală cu FPO, partid de extremă dreapta, şi că a propus președintelui organizarea, cât