Dosar penal pentru Mirel Palada, după ce a refuzat alcooltestul și recoltarea de sânge
Poliția a deschis dosar penal pe numele sociologului Mirel Palada (foto), fost purtător de cuvând al fostului Guvern Victor Ponta, după ce acesta a refuzat

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Asociația Spirits România, ONG reprezentativ al producătorilor și importatorilor de băuturi spirtoase din România, au stabilit miercuri, în cadrul
Povara fiscală (care se traduce prin preţuri mari şi venituri mici), birocraţia, corupţia şi nivelul precar de dezvoltare sunt cele mai importante surse care alimentează „România clandestină” –
Începând cu luna septembrie a acestui an, România își include, alături de celelalte state ale UE, şi activităţile ilegale în calcularea Produsului Intern Brut (PIB),
Creșterea accizei la băuturi spirtoase până la 1.000 de euro pe hectolitru de alcool pur, de la 750 euro, începând cu 1 septembrie 2013, a
Inflația estimată pe luna noiembrie 2013, în zona euro, este de 0,9%, în creștere față de 0,7% în luna noiembrie, potrivit Eurostat. Dintre cele mai