”Noi facem România mai bună!” – summit RePatriot la Alba Iulia
200 de antreprenori români din Țară și Diaspora se întâlnesc săptămâna viitoare în orașul Marii Uniri, la Alba Iulia, la cea de-a treia ediție a

Curtea de Apel Alba Iulia a anulat săptămâna trecută o condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare, constatând dezincriminarea faptei de abuz în serviciu
Alba Iulia va deveni primul oraș inteligent din România, cu hotspoturi WI-FI în locuri publice, și în mijloacele de transport în comun, aplicații pentru monitorizarea
Preşedintele ales a pledat luni, în discursul rostit la manifestările organizate de Ziua Naţională la Alba Iulia, pentru reforma instituţiilor statului, pentru stabilirea unor obiective
Lideri PRM din teritoriu susțin că l-au exclus din partid pe președintele și fondatorul formațiunii politice, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, la o reuniune care a
Consiliul academic de pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației, CONREG, a propus deja schimbarea denumirii actualelor regiuni de dezvoltare, care urmează să primească personalitate