aglomeratie

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi-a manifestat, duminică, ”preocuparea” faţă de nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară pe litoral, dar şi în staţiunile de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Ministrul Sănătăţii a admis, de asemenea, că ar putea fi reintroduse...
19 iulie, 2020
De două zile Vama Nădlac este aproape în blocaj din cauza numărului mare de cetățeni ce tranzitează granița. Situația aproape că nu s-a schimbat nici după ce, duminică la prânz, au fost deschise 10 noi ghişee de verificare....
17 mai, 2020
Instanțele de judecată se vor confrunta cu un val „enorm” de plângeri depuse de oamenii amendaţi pentru încălcarea ordonanţelor militare, a declarat procurorul general Gabriela Scutea, după decizia de neconstituționalitate pronunțată miercuri de CCR. „Sancţiunile penale sunt separate...
6 mai, 2020
„Cer scuze tuturor românilor din Diaspora care nu au putut să-și exercite dreptul de vot sau care au fost obligați să stea la coadă ore întregi pentru a putea vota (…) am dispus o anchetă în țările în...
27 mai, 2019
România are la dispoziție șase luni pentru a prezenta, în cooperare cu Consiliul de Miniștri, un plan precis de măsuri și termen necesare pentru rezolvarea situației din penitenciare, stabilește decizia-pilot luată marți de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului...
25 aprilie, 2017
Ministrul Justiției, Raluca prună, care a respins de mai multe ori varianta amnistierii sau grațierii colective, anunță o posibilă eliberarea condiționată a câtorva mii de condamnați cu executare, astfel încât să crească spațiul ce le revine deținuților din...
10 septembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: