agenda

Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen, din care face parte şi Adina Vălean, și-a început duminică, 01 decembrie, mandatul de cinci ani, având asumate multe obiective în primele 100 de zile de la preluarea mandatului. Ursula...
1 decembrie, 2019
Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, convocarea unei sesiuni extraordinare pentru zilele de 26 și28 august. Pe ordinea de zi a sesiunii au fost aprobate trei proiecte legislative: anularea Legii recursului compensatoriu, anularea amnistiei și grațierii și a...
26 august, 2019
Cel mai important punct pe agenda sesiunii plenare a Parlamentului European din această săptămână este dezbaterea, miercuri, urmată de un vot în plen, joi, a regulilor de îngheţare a plăţilor UE către ţările membre care pun în pericol...
14 ianuarie, 2019
Preşedinţii şi reprezentanţii celor 12 state participante la Iniţiativa celor Trei Mări (I3M) și-au încheiat, marți, cele două zile de întâlniri și dezbateri și au hotărât care sunt obiectivele privind dezvoltarea economiei, întărirea coeziunii UE şi îmbogăţirea legăturilor...
18 septembrie, 2018
Nouă șefi de stat, doi preşedinţi de parlamente naţionale, un premier şi un ministru al Afacerilor Externe, alături de Jean Claude Juncker, se vor afla luni și marți la București. Eveimentul care-i reunește este Summitul Iniţiativei celor Trei...
15 septembrie, 2018
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a convocat la malul mării conducerea centrală a partidului, preşedinţii organizaţiilor judeţene, membrii Executivului și ai grupurilor parlamentare. Oficial demnitarii PSD vor face o analiză privind activitatea Guvernului Viorica Dăncilă la şapte luni de...
31 august, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: