afghanistan

În următoarea şedinţă a CSAT se va decide cu privire la numărul de militari pe care România îl va păstra în Afganistan în anul 2016, anunţă Mediafax. SUA au anunţat joi decizia de menţinere a forţelor sale armate...
16 octombrie, 2015
Statele Unite își vor extinde prezența militară în Afganistan în perioada post-2016, a anunțat joi președintele american Barack Obama, care a subliniat că misiunea soldaților americani este vitală pentru interesele de securitate națională ale țării sale, transmit Reuters,...
15 octombrie, 2015
Un avion de transport militar american C-130 s-a prăbușit pe un aerodrom din Afganistan vineri, la scurt timp după miezul nopții (19.30 GMT joi), ucigând toate cele 11 persoane la bord, a anunțat armata americană, adăugând că nu...
2 octombrie, 2015
Trei militari români care acţionează în cadrul misiunii „Resolute Support” din Afganistan au fost răniţi uşor duminică, în jurul orei 10.00, în urma exploziei unei maşini-capcană, informează un comunicat al Ministerul Apărării Naţionale. Militarii executau o misiune de...
20 septembrie, 2015
Liderii talibanilor recunosc faptul că au ascuns timp de 2 ani vestea morţii Mullahului Omar. Recunoşterea, conţinută în biografia noului lider al talibanilor, relevă faptul că talibanii au planificat să păstreze tăcerea asupra decesului până după încetarea operaţiunilor...
1 septembrie, 2015
Patru militari români care acţionează în cadrul misiunii „Resolute Support” din Afganistan au fost răniţi joi, 30 aprilie, în jurul orei 9.00, în urma exploziei unei maşini-capcană. Informația a fost transmisă joi, de MApN. Potrivit unui comunicat al...
30 aprilie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: