Adrian Oros demisionează din funcția de ministru al Agriculturii
Adrian Oros a anunţat marţi dimineaţa că îşi depune demisia din funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Oficial, el demisionează din cauza faptului

România nu va putea investi în irigații fonduri europene alocate prin PNRR, întrucât Comisia Europeană a considerat că programul prezentat nu este suficient de verde,
Negocierile UE privind reforma Politicii Agricole Comune s-au încheiat joi fără a se ajunge la un acord, în contextul divergenţelor privind programul de subvenţii pentru
România nu susţine propunerea Parlamentului European ca 30% din alocarea aferentă intervenţiilor pentru investiţii să fie dirijată spre obiectivele de mediu şi climă în noua
Un program de investiții în activități în agricultură în valoare de 3,2 miliarde de euro, fonduri europene, va fi lansat în luna iunie, a anunțat
Singura modalitate de a stopa cumpărarea terenurilor agricole de către străini fără a încălca legislația europeană este impunerea unei limite pentru suprafața pe care o