active

Banca Comercială Română (BCR, cea mai mare bancă din România, filială a Erste Group) a încheiat primul semestru cu un profit net de 305 milioane lei (67,4 mil. euro), cu peste 52% mai mic decât în perioada similară...
4 august, 2017
Grupul BRD (simbol bursier BRD) a realizat un profit net de până la 749,9 milioane lei în primul semestru din acest an, în creştere cu 96,8% față perioada similară din 2016 (S1 / 2016), mai ales ca urmare...
2 august, 2017
Au fost depuse opt oferte angajante pentru cumpărarea pachetelor de active ale Oltchim Râmnicu Vâlcea, până la termenul limită de joi seară, potrivit unor surse apropiate procesului de privatizare, citate de News.ro. Potenţialii cumpărători sunt Chimcomplex Borzești (controlat...
7 iulie, 2017
  Valoarea activelor fondurilor de pensii obligatorii administrate privat a crescut cu 32,15% în 30 aprilie 2017, faţă de aceeaşi dată a anului trecut, adică până la 34,75 miliarde de lei. Valoarea activului net era de 34,73 miliarde...
22 mai, 2017
Represiunea financiară. Noua realitate economică și clasa de mijloc Represiunea financiară prezentă este o consecință a hiper-monetarismului global emis de marile bănci centrale, într-un război in surdină al finantelor mondiale. Deponentul și investitorul individual au devenit astfel și...
25 ianuarie, 2016
Teoria din spatele alocării activelor este simplă: când o piață se confruntă cu dificultăți, investitorii își pot muta banii pe o piață mai prosperă. Acest lucru nu a fost posibil în 2015, notează Bloomberg. Mai mult, investițiile din SUA...
29 decembrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: