Premierul Ponta: Viitorul acord cu FMI va fi de 3 – 5 miliarde de euro
România va cere de la FMI asistență financiară între 3 și 5 miliarde de euro, prin viitorul acord preventiv, pentru care au început negocierile, a

Președintele Traian Băsescu s-a aflat miercuri într-o vizită la Chișinău și a subliniat că “R.Moldova nu are alternativă la drumul pe care să şi-l aleagă
Președintele Camerei de Comerț Americane în România (AmCham), Valeriu Nistor, a declarat, într-un interviu acordat cursdeguvernare.ro, că România va fi favorizată în fața unor state
Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a recomandat, marți, României ca statul să acorde mai multe garanții la creditare întreprinderilor mici și mijlocii
Comisia Europeană s-a opus inițial unui nou acord de asistență financiară dintre România pe de-o parte, și CE și Fondul Monetar Internațional, pe de altă
Directorul FMI, Christine Lagarde, s-a întâlnit, luni, la Guvern, cu premierul Victor Ponta, și a îndemnat autoritățile române să continue reformele structurale și să absorbă