Documente / Agenda unui Consiliu European pentru următorul cincinal al UE
Liderii europeni care se vor reuni joi şi vineri la Consiliul European vor avea de luat decizii importante pentru Uniunea Europeană în următorii cinci ani:

„Unele chestiuni rămân nerezolvate” se spune într-un comunicat FMI referitor la discuţiile purtate cu reprezentanţii României, comunicat ce nu precizează data când va reveni la
Oficiali ai statelor membre ale Uniunii Europene au agreat textul Acordului privind transferul şi mutualizarea contribuţiilor la Fondul Unic de Rezoluţie- unul dintre pilonii Uniunii
Orice exceptare acordată de la plata accizei suplimentare la carburanţi introdusă de la 1 aprilie trebuie compensată prin măsuri “cu impact puternic”, astfel încât să
Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat, miercuri, prima şi a doua evaluare a acordului preventiv încheiat anul trecut cu România, punând la
Uniunea Europeană trebuie să semneze Acordul de asociere cu Republica Moldova în următoarele săptămâni, pentru ca aceasta din urmă să nu devină “următoarea victimă a