academia de politie

Adrian Iacob și Mihail Marcoci, fost rector, respectiv prorector la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, au fost condamnați luni la câte trei ani de inchisoare cu suspendare și câte 120 de zile de muncă în folosul comunității,...
24 mai, 2021
Guvernul a adoptat joi proiectul de HG privind organizarea și funcționarea Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, un document ce prevede desființarea celor două școli doctorale din cadrul instituției, a anunțat joi ministrul de Interne, Lucian Bode. „Am...
13 mai, 2021
David Nicolae Ungureanu, numit pe 4 martie rector al Academiei de Poliție, a plagiat în ambele teze de doctorat care i-au adustitlurile de doctor în Științe militare și în Drept, scrie PressOne.  El a absolvit în 2003 Facultatea...
15 martie, 2021
Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza este prima instituție de învățământ superior din România căreia i se retrage dreptul de a acorda titluri de doctor în științe, din cauza încălcării repetate a eticii și integrității academice, conform PressOne....
26 octombrie, 2020
80 de teze de doctorat susținute în perioada 2011-2016 nu se regăsesc în format electronic în arhiva Academiei de Poliție, iar alte trei teze nu există nici letric (în format tipărit), scrie joi Emilia Șercan în Press One....
18 iulie, 2019
La Academia de Poliţie nu există o metodă coerentă de identificare şi sancţionare a plagiatului, iar verificarea acuzațiilor a fost pur formală,  pentru că nu s-a dorit o diagnosticare extactă a fenomenului, sunt principalele concluzii pe acest subiect...
3 iulie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: