2014 2020

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, le-au cerut, marţi, statelor membre să treacă peste “interesele naţionale” şi “ideologii” pentru a ajunge la un acord privind fondurile de coeziune din cadrul viitorului cadru...
14 noiembrie, 2012
Ţările cele mai bogate din Uniunea Europeană s-au lansat într-un atac important pentru reducerea contribuţiilor proprii la viitorul buget pe perioada 2014-2020, ceea ce riscă să distrugă capacitatea sa de reacţie în perioada de criză, relatează AFP. “Franţa...
1 noiembrie, 2012
Guvernele ţărilor UE vor dezbate propunerea de reducere a bugetului cu cel puţin 50 de miliarde de euro, în această săptămână, ca punct de pornire pentru negocierile ce vizează bugetul pe termen lung, de 1 trilion de euro,...
29 octombrie, 2012
Cancelarul german Angela Merkel vrea să îl ameninţe pe premierul britanic David Cameron cu anularea summitului european din noiembrie, în cazul în care acesta îşi păstrează poziţia cu privire la bugetul Uniunii Europene (UE), scrie în ediția de...
22 octombrie, 2012
Summitul liderilor UE, care a durat 16 ore, s-a încheiat, vineri, cu un anunţ referitor la ce se aşteaptă de la un alt summit maraton,cel care va avea loc în luna noiembrie, a şefilor de stat şi de...
21 octombrie, 2012
Liderii Uniunii Europene se întâlnesc, joi și vineri, la Bruxelles, într-un summit ce va dezbate în principal situația din țările zonei euro, după un weekend în care miniștrii de Finanțe și-au exprimat optimismul legat de „paravanul” pentru protestele...
16 octombrie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: